Stiri
Eligibilitate cont RPC
2013-04-30 11:53:53

În conformitate cu prevederile Regulamentului RPC, cap XI, Secţiunea “Condiţii de eligibilitate”, sunt declaraţi “eligibili” în RPC acei contractori care au toate datele complete , conform instrucţiunilor specifice, iar statusul privind Atestarea/ Reatestarea sau Acreditarea/ Reacreditarea este valid. Prin OG nr. 6/2011 pentru modificarea si completarea OG 57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, aprobată cu modificări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, la data de 1 aprilie 2011 au intrat în vigoare noile Norme metodologice pentru evaluarea şi clasificarea unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, abrogându-se astfel articolul 36 privind Atestarea/ Reatestarea sau Acreditarea/ Reacreditarea Ca urmare a abrogării art. 36 din OG nr. 57/2002, nu se mai înregistrează solicitări de evaluare în vederea atestării/reatestării, acreditării/reacreditării conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 551/2007 (sursa: http://www.ancs.ro/ro/articol/1967/sistemul-de-cercetare-atestare-acreditare-reglementari-specifice). Totodată, în conformitate cu prevederile Regulamentului RPC, art4, cap XI, "Elemente de eligibilitate", "Prin excepţie de la cap. IX. Elemente de eligibilitate, pct. 3, pot participa la competiţiile lansate de către ANCS acei contractori care nu au prevăzută de documentele apelului respectiv obligaţia de a fi Atestaţi/ Reatestaţi sau Acreditaţi/ Reacreditaţi, şi în consecinţă statusul semaforului este pe galben ( În aşteptare). În ceea ce priveste gradul de completare a rubricilor contului RPC, contractorul trebuie sa aiba toate datele obligatorii completate conform cerinţelor specifice." Astfel, ca urmare a abrogării art. 36 din OG nr. 57/2002, nu mai poate fi solicitată Atestarea/ Reatestarea sau Acreditarea/ Reacreditarea Instituţiilor, contractorii fiind consideraţi “eligibili” în condiţiile în care statusul semaforului este pe galben ( în aşteptare), iar observaţia din cadrul contului este "Institutia nu este Atestată/Acreditată". Daca la interogarea bazei de date RPC, Institutia are toate datele obligatorii completate conform cerinţelor specifice, statusul semaforului este pe galben (în aşteptare), iar observaţia din cadrul contului este "Institutia nu este Atestată/Acreditată” aceasta este considerata eligibila din perspectiva RPC ANCS.


Sistem de avertizare pentru geohazarde ale bazinului Marii Negre
2010-05-04 10:54:50

In cadrul celei de-a treia reuniuni a Comitetului Comun de Selectie a Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013, care s-a desfasurat in data de 21 aprilie, la Giurgiu, s-a aprobat finantarea proiectului 2 (2i) 2.1.2 - “Elaborarea si implementarea componentelor cheie, de baza, ale unui sistem de avertizare in timp real, pentru geohazarde marine de risc pentru zona de coasta romano-bulgara a Marii Negre” (MARINEGEOHAZARD), initiat si coordonat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie si Geoecologie Marina – GeoEcoMar, din coordonarea Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica. Proiectul, in valoare totala de 6.748.720 Euro, urmeaza a se derula pe o perioada de 30 de luni, si are ca obiectiv principal furnizarea unui instrument decizional transnational bazat pe instalarea in bazinul de nord-vest al Marii Negre a unei retele de statii automate de urmarire a parametrilor specifici hazardelor geologice marine. Initiat de Romania si implementat in parteneriat cu Bulgaria, proiectul este de importanta strategica din perspectiva angajamentelor guvernamentale la nivel global si a initiativelor României, cum ar fi “Sinergia Marii Negre”, constituind nucleul viitorului sistem regional integrat de supraveghere in timp real al intregului bazin al Marii Negre. Marea Neagra este singura mare a Uniunii Europene care nu dispune de asemenea sistem. Biroul de presa al ANCS tel. 021/318.30.50 mobil 0740 20 20 64


Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice” „Investitii pentru viitorul dumneavoastra”
2010-05-04 10:51:30

Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica anunta lansarea competitiei pentru operatiunea O.2.3.2 „Dezvoltarea infrastructurii de Cercetare Dezvoltare a întreprinderilor si crearea de noi locuri de munca pentru Cercetare Dezvoltare” din Axa Prioritara 2, “Competitivitate prin Cercetare, Dezvoltare Tehnologica si Inovare” a Programului Operational Sectorial–Cresterea Competitivitatii Economice. Termenul limita pentru depunerea proiectelor este 2 septembrie 2010, ora 17,00. Aceasta operatiune sprijina dezvoltarea capacitatii de cercetare a întreprinderilor, în vederea cresterii nivelului lor de inovare si de competitivitate pe piata, si urmareste crearea de noi locuri de munca în activitatea de cercetare-dezvoltare. Beneficiarii acestei operatiuni pot fi întreprinderi mari, mijlocii sau mici cu activitate de cercetare în obiectul de activitate. Categoriile de proiecte ce pot fi depuse pentru aceasta operatiune sunt: - Proiecte de modernizare a unor infrastructuri existente cu achizitionarea de noi instrumente si echipamente de cercetare, însotite sau nu de executia de lucrari de modernizare, cu durata de max. 24 de luni. - Proiecte de constructie/extindere de cladiri pentru crearea de noi centre sau laboratoare de cercetare si achizitionarea de noi instrumente si echipamente de cercetare în cadrul întreprinderii, cu durata de max. de 36 de luni. Valoarea asistentei publice nerambursabile este cuprinsa între 1.000.000 lei si 40.000.000 lei. Valoarea totala a proiectului (costuri eligibile si neeligibile) nu poate depasi echivalentul în lei a 50 milioane de euro. Cofinantarea propie a beneficiarului este cuprinsa între 30% si 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, în functie de dimensiunea întreprinderii. Bugetul total disponibil al acestei competitii este de 200 de milioane de lei. Proiectele pot fi depuse la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, Directia Generala Organism Intermediar pentru Cercetare, la sediul central si la Birourle Regionale. Pagina de internet: www.ancs.ro (Fonduri structurale); E-mail: structurale@ancs.ro. Biroul de presa al ANCS tel. 021/318.30.50 mobil 0740 20 20 64


LANSARE COMPETITIE POS CCE Operaţiunea 2.2.1
2009-07-20 09:36:26

Prin Decizia Presedintelui ANCS nr. 9701 din 16.07.2009 (Decizia_9701) a fost aprobata o noua Competitie pentru propuneri de proiecte mari de investitii in infrastructura de cercetare (cod : POSCCE-A2-0.2.2.1-2009-4). Data limita pentru depunerea propunerilor de proiecte este 22 octombrie 2009, ora Romaniei 17:00.


LANSARE COMPETITIE POS CCE Operaţiunea 2.2.4
2009-07-20 09:35:44

Prin Decizia Presedintelui ANCS nr. 9692 din 10.07.2009 (Decizie_9692_2009) a fost aprobata o noua Competitie pentru propuneri de proiecte pentru intarirea capacitatii administrative (cod : POSCCE-A2-0.2.2.4-2009-3). Data limita pentru depunerea propunerilor de proiecte este 17 septembrie 2009, ora Romaniei 17:00.


LANSARE COMPETITII POS CCE Operaţiunea 2.1.1 si Operaţiunea 2.1.2
2009-03-19 11:32:22

Operaţiunea 2.1.1: Proiecte de cercetare în parteneriat între universităţi/ instituţii de cercetare-dezvoltare şi întreprinderi Competiţia s-a lansat în 3 martie 2009 cu data limita pentru depunerea propunerilor de proiecte 4 iunie 2009. Cod competiţie: POSCCE-A2-O2.1.1-2009-1 NEW Pentru toti potentialii beneficiari de tip intreprindere nu se solicita garantie de buna executie/implementare si nici dovezi privind capacitatea de sustinere financiara a proiectului . In acest sens se modifica si ghidul solicitantului Operaţiunea 2.1.2: Proiecte C-D de înalt nivel ştiinţific la care vor participa specialişti din străinătate Competiţia s-a lansat în 10 martie 2009 cu data limita pentru depunerea propunerilor de proiecte 11 iunie 2009. Cod competiţie: POSCCE-A2-O2.1.2-2009-2 NEW Pentru toti potentialii beneficiari de tip intreprindere nu se solicita garantie de buna executie/implementaresi nici dovezi privind capacitatea de sustinere financiara a proiectului. In acest sens se modifica si ghidul solicitantului. Pentru mai multe informatii, accesati ANCS / Fonduri structurale / Competitii POS-CCE


Anunt participare la Targul Industrial International HANNOVER MESSE
2009-03-19 11:21:21

Sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Direcţia Transfer Tehnologic şi Infrastructuri organizează participarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din România la Târgul Industrial Internaţional HANNOVER MESSE, care se va desfăşura în perioada 20-24 aprilie 2009. Având în vedere faptul că această prestigioasă manifestare expoziţională este cu largă adresabilitate către industrie, exponatele ce vor fi selectate în vederea prezentării vor fi exclusiv produse şi tehnologii rezultate ale cercetării româneşti, care se caracterizează prin grad de noutate şi impact de piaţă. Unităţile de cercetare-dezvoltare pot transmite maximum 2(două) propuneri de produse/tehnologii obţinute în urma activităţilor de cercetare finanţate în cadrul programelor de cercetare, în vederea selectării pentru a fi prezentate în cadrul ediţiei 2009 a Târgului industrial internaţional de la Hanovra. În acest sens, pentru luarea în evidenţă şi evaluare, vă rugăm să transmiteţi către Cercetării Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică propunerile Dvs., cu următoarele precizări: - denumire unitate - adresa (localitate, cod poştal etc.), telefon, fax şi e-mail - nume şi prenume autor - denumire produs/tehnologie (în limbile română şi engleză) - descriere produs/tehnologie (maximum 100 caractere, în limbile română şi engleză) - modul de prezentare produs/tehnologie: exemplar comercial, prototip, machetă (dacă pentru produsul/tehnologia prezentat(ă) se doreşte să se realizeze demonstraţii practice, se vor preciza obligatoriu condiţiile tehnice necesare – curent de alimentare, apă, aer comprimat etc.) - dimensiuni de gabarit - scopul expunerii: (comercializare produs/tehnologie, licenţiere, identificare potenţiali investitori, identificare potenţiali fabricanţi, identificare agenţi vânzare etc.) - delegaţi (nume şi prenume, funcţie) Precizare - propunerile Dvs. şi informaţiile solicitate se vor transmite conform modelului prezentat mai jos. Propunerile care nu sunt prezentate conform modelului, nu se vor supune evaluării în vederea selectării. - dacă se transmit mai mult de 2(două) propuneri de către o singură unitate, nici una dintre acestea nu se vor supune procesului de evaluare în vederea selectării. - propunerile Dvs. vor fi evaluate şi selectate de către Comisia de Manifestări Ştiinţifice şi Expoziţionale a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică. Notă - Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică va suporta costurile aferente prezentării exponatelor selectate în cadrul târgului (chirie spaţiu, amenajarea standului, taxa de participare, asigurări, înscriere în catalog etc.) Costurile generate de execuţia materialelor expoziţionale şi participarea delegaţilor la târg, revin unităţilor de cercetare-dezvoltare. Datele solicitate se vor depune până la data de 24.03.2009 orele 1600 la Secretariatul Direcţiei Transfer Tehnologic şi Infrastructuri, de la sediul ANCS. Persoană de contact: cons. Constantin ENĂCHIOIU (etaj 5, camera 504); tel.: 021-316.29.77; fax: 021-318.30.71; e-mail: cenachioiu@mct.ro. Datele solicitate vor fi transmise la adresa de mai sus, pe suport hârtie şi suport magnetic/format electronic, structurate tabelar conform modelului din Anexa nr.1. Propunerile transmise după această dată nu se vor supune evaluării în vederea selectării.


Posturi vacante la Comisia Europeana pentru Experti Nationali Detasati
2009-01-06 17:39:21

Posturi vacante la Comisia Europeana pentru Experti Nationali Detasati Detaşarea funcţionarilor români în direcţiile generale ale Comisiei Europene Posturi vacante pentru Experti Nationali Secundari SNE Dosarul de candidatură trebuie să conţină CV-ul european al aplicantului, care poate fi descărcat în limbile engleză, franceză sau germană de pe site-ul Comisiei Europene (http://www.cedefop.eu.int/transparency/cv.asp). Candidatii trebuie sa mentioneze directia generala, unitatea si pozitia pentru care aplica. In cazul in care sunteti interesati sa aplicati va informam ca pentru candidatii care provin din sistemul cercetare-dezvoltare-inovare CV se transmite prin ANCS, motiv pentru care sunteti invitati sa ne transmiteti CV-ul electronic la adresa elenac@mct.ro cu Cc la anca.ghinescu@mct.ro si adresa de sustinere din partea institutiei trimitatoare (care sa mentioneze ca pe durata detasarii institutia va va pastra postul respectiv si va plati contributile sociale conform legislatiei in vigoare) prin fax la nr. 318.30.53 si prin posta (Mendeleev 21-25, 010362, Bucuresti).


Unitatile de CDI care au acces la reviste electronice text integral furnizate online
2009-01-06 17:37:00

Unitatile de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare si a universitatile care vor avea acces la platformele de reviste electronice text integral furnizate online. (Numarul de utilizatori per institutie de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare este nelimitat) 1. Universitatea Naţionalã de Muzică - Bucureşti 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” - Bucureşti 3. Universitatea Naţionalã de Arte - Bucureşti 4. Universitatea Tehnică de Construcţii - Bucureşti 5. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară - Bucureşti 6. Academia de Studii Economice - Bucureşti 7. Şcoala Naţionalã de Studii Politice şi Administrative - Bucureşti 8. Universitatea de Arhitecturã şi Urbanism „Ion Mincu” - Bucureşti 9. Universitatea din Bucureşti 10. Universitatea „Politehnica” - Bucureşti 11. Academia Naţionalã de Educaţie Fizică şi Sport - Bucureşti 12. INCD pentru Optoelectronica – INOE 2000 - Bucuresti 13. INCD Turbomotoare – COMOTI - Bucuresti 14. INCD in domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei si Teledetectiei – IGR - Bucuresti 15. INCD pentru Textile si Pielarie – INCDTP - Bucuresti 16. INCD pentru Masini Agricole si Instalatii Destinate Agriculturii si Industriei Alimentare – INMA - Bucuresti 17. INCD pentru Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei” – IFIN-HH – Bucuresti 18. INCD pentru Fizica Laserilor Plasmei si Radiatiei – INFLPR – Bucuresti 19. INCD pentru Fizica Materialelor – INCDFM – Bucuresti 20. INCD pentru Fizica Pamantului – INCDFP - Bucuresti 21. INCD Chimico-Farmaceutica – ICCF - Bucuresti 22. INCD pentru Geologie si Geoecologie Marina – GEOECOMAR - Bucuresti 23. INCD pentru Stiinte Biologice – INSB - Bucuresti 24. INCD pentru Microtehnologie – IMT - Bucuresti 25. INCD pentru Inginerie Electrica – ICPE-CA - Bucuresti 26. INCD pentu Mecanica Fina – CEFIN - Bucuresti 27. INCD pentru Ecologie Industrială – ECOIND - Bucuresti 28. INCD pentru Energie – ICEMENERG - Bucuresti 29. INCD in Constructii si Economia Constructiilor-INCERC - Bucuresti 30. INCD pentru Urbanism si Amenajarea teritoriului URBANPROIECT - Bucuresti 31. INSC pentru Comunicatii – INSCC - Bucuresti 32. INCD în Informatică – ICI - Bucureşti 33. INCS in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale-INCSMPS - Bucuresti 34. INCD pentru Protecţia Muncii – INCDPM – Bucureşti 35. INCD în Turism –INCDT - Bucuresti 36. INCD pentru Protecţia Mediului–ICIM - Bucuresti 37. INCD în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale “Victor Babeş” - Bucuresti 38. Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica-ANCS - Bucuresti 39. Consilul National al Cercetarii Stiintifice in Invatamantul Superior-CNCSIS - Bucuresti 40. Centrul National de Management de Programe-CNMP - Bucuresti 41. Agentia Manageriala de Cercetare Stiintifica, Inovare si Transfer Tehnologic-AMCSIT - Bucuresti 42. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului-MEdCT – Bucuresti 43. Academia Romana – Bucuresti 44. Institutul National de Informare si Documentare-INID - Bucuresti 45. Universitatea „1 Decembrie 1918” - Alba-Iulia 46. Universitatea „Aurel Vlaicu” - Arad 47. Universitatea din Bacãu 48. Universitatea de Nord - Baia Mare 49. Universitatea „Transilvania” - Braşov 50. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară - Cluj-Napoca 51. Academia de Artă şi Design - Cluj-Napoca 52. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” - Cluj-Napoca 53. Academia de Muzică „Gheorghe Dima” - Cluj-Napoca 54. Universitatea „Babeş-Bolyai” - Cluj-Napoca 55. INCD pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare – INCDTIM - Cluj-Napoca 56. Universitatea Tehnica – Cluj-Napoca 57. Universitatea „Ovidius” - Constanţa 58. Universitatea Maritimă - Constanţa 59. INCD Marină “Grigore Antipa”–I.N.C.D.M. - Constanţa 60. Universitatea din Craiova 61. Universitatea de Medicină şi Farmacie - Craiova 62. INCD şi Încercări pentru Electrotechnică – ICMET - Craiova 63. Universitatea „Dunarea de Jos” - Galaţi 64. Universitatea technică „Gheorghe Asachi” - Iaşi 65. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” - Iaşi 66. Universitatea de Arte „George Enescu” - Iaşi 67. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” - Iaşi 68. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” - Iaşi 69. INCD pentru Fizica Technica – IFT - Iasi 70. Universitatea din Oradea 71. Universitatea din Petroşani 72. Universitatea din Piteşti 73. Universitatea de Petrol şi Gaze - Ploieşti 74. INCD pentru Utilaj Petrolier – IPCUP - Ploieşti 75. Universitatea „Eftimie Murgu” - Reşiţa 76. Universitatea „Lucian Blaga” - Sibiu 77. Universitatea „Ştefan cel Mare” - Suceava 78. Universitatea „Valachia” - Târgovişte 79. Universitatea „Constantin Brâncuşi” - Târgu-Jiu 80. Universitatea „Petru Maior” - Târgu-Mureş 81. Universitatea de Artã Teatralã - Târgu-Mureş 82. Universitatea de Medicină şi Farmacie - Târgu-Mureş 83. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” - Timişoara 84. Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului - Timişoara 85. Universitatea de Vest - Timişoara 86. Universitatea „Politehnica” - Timişoara 87. INCD în Sudură şi Încercări de Materiale – ISIM - Timişoara 88. INCD pentru Electrochimie si Materie Condensata – INCEMC - Timisoara 89. INCD pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice – ICSI - Ramnicu Valcea 90. INCD “Delta Dunării” –I.N.C.D.D.D. - Tulcea


ACCES LA PLATFORMELE SCIENCEDIRECT, SPRINGERLINK SI OVI
2009-01-06 17:33:10

ACCES LA PLATFORMELE SCIENCEDIRECT, SPRINGERLINK SI OVID Comunitatea stiintifica si tehnologica din Romania beneficiaza in perioada 15.12.2008 – 15.12.2009, de accesul la platformele ScienceDirect, SpringerLink si Ovid. Accesul cercetatorilor la revistele electronice text integral furnizate online, va fi asigurat prin intermediul internetului de la urmatoarele adrese: www.sciencedirect.com http://www.springerlink.com/journals http://ovidsp.ovid.com/autologin.html Accesul este garantat prin autentificarea retelei de calculatoare (pe baza de IP) apartinand institutiei dvs. Cerintele tehnice minime necesare pentru utilizarea platformei online Thomson ISI : - Windows 2000/XP: Internet Explorer 6.0 or 7.0/FireFox 1.5 or 2.0 - Macintosh OS X 10.3 or 10.4: Safari 1.3 or 2.0/ FireFox 1.5 or 2.0 Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica – ANCS va pune la dispozitie urmatoarele surse unice de documentare stiintifica: Platforma de cercetare ScienceDirect www.sciencedirect.com Platforma Science Direct va ofera acces la reviste cu text integral cu un indice de impact ridicat publicate de editura ELSEVIER. Ele sunt structurate pe colectii specializate din disciplinele umaniste, economice, tehnice si medicale. Nivelul academic ridicat precum si aria mare de specializari acoperite au facut ca aceasta baza de date sa fie una dintre cele mai apreciate baze de date la nivel mondial. Scopul editurii ELSEVIER este de a oferi excelenta, astfel ca anual peste 25% din informatia stiintifica publicata la nivel mondial poarta marca acestei edituri Platforma de cercetare SpringerLink http://www.springerlink.com/journals SpringerLink va pune la dispozitie peste 1000 de jurnale cu text integral si arhiva din 1997 pana la numarul curent. Prin serviciul Online First™aveti acces la numerele revistelor cu mult inainte de a aparea in varianta tiparita, astfel beneficiind de informatiile importante mult mai rapid. Cunoastere, informatie si calitate sunt cele trei lucruri care modeleaza activitatea editurii SPRINGER. La nivel mondial este a doua mare editura stiintifica, specializata mai ales pe domeniile tehnic si medical. Paltforma de cercetare Ovid Lippincott Williams & Wilkins High Impact Collection http://ovidsp.ovid.com/autologin.html Colectia unica de 50 de reviste medicale prestigioase publicate de Lippincott Williams & Wilkins va ofera o sursa esentiala de documentare in jurnale cu un indice de impact ISI foarte mare. Nivelul inalt calitativ, aria mare de domenii acoperite impreuna cu posibilitatile de cautare avansata de pe platforma online Silver Platter / OVID fac din aceasta colectie o resursa importanta pentru orice cercetator din universitatile de medicina si farmacie din Romania. Numarul unitatilor de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare si a universitatilor care vor avea acces : 90 institutii Numarul de utilizatori per institutie de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare este nelimitat. Daca va numarati printre cele 90 de institutii care beneficiaza de accesul platformele ScienceDirect, SpringerLink si Ovid si nu aveti inca realizata conectivitatea, va rugam sa ne transmiteti cat mai repede IP-urile dvs. publice la adresa de email: amazurchievici@inid.ro Pentru alte detalii privind conectivitatea, va rugam sa contactati urmatoarea adresa de email : documentare@prior.ro


Competitie Programe nucleu 2009
2009-01-06 17:31:55

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) anunţă deschiderea procedurilor pentru finanţarea în anul 2009 a programelor nucleu noi, asa cum sunt ele definite prin OG nr. 57/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 324/2003, OG nr. 38/2004, Legea nr. 230/2004) şi conform Normelor Metodologice aprobate prin HG 137/2003. Propunerea de Program Nucleu întocmită conform O.M. nr. 7048/2003, poate fi iniţiată de unităţile de drept public, cu personalitate juridică, care fac parte din sistemul de cercetare-dezvoltare de interes naţional, va fi avizată de instituţia publică în coordonarea sau subordinea căreia funcţionează unitatea de cercetare-dezvoltare solicitantă, va fi însoţită de: 1. documentul privind acreditarea instituţiei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare conform Legii nr. 230/2004, 2. declaraţia privind venitul preliminat din activitatea de cercetare-dezvoltare pe anul 2008, 3. declaraţia privind structura cheltuielilor (cheltuieli cu manopera, cheltuieli materiale, regia, achiziţii/dotări) realizate în fiecare din anii 2006, 2007 şi 2008, 4. structura de personal de cercetare (la data de 01.12.2008), din care: nr. total personal de cercetare din care: personal cu studii superioare, din care: doctori în ştiinţe. Propunerea de Program Nucleu şi documentele însoţitoare se depun la sediul ANCS: Bucureşti, Str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, până la data de 12.01.2009, ora 14.00. CALENDAR 1. Depunerea propunerilor de program nucleu elaborate şi avizate conform HG 137/2003 şi OM 7048/2003 care stabileşte structura cadru a programelor 19.12.2008 - 12.01.2009 2. Evaluarea de către Colegiul Consultativ prin comisiile de specialitate 12.01.2009 - 19.01.2009 3. Ierarhizarea programelor şi stabilirea fondurilor pe fiecare program nucleu pentru anul 2009 19.01.2009 - 27.01.2009 4. Selectarea de către comisiile de specialitate ale Colegiului Consultativ a proiectelor din programele nucleu în baza evaluării şi în limita fondurilor alocate 27.01.2009 - 03.02.2009 5. Contractarea finanţării programelor nucleu 03.02.2009 - 10.02.2009


Acest document a fost imprimat de catre sistemul RPC. Adresa web: http://rpc.ancs.ro